Fraza: câte predicate, atâtea propoziții
Fraza este o unitate formată din două sau mai multe propoziții. Regula de bază: numărul propozițiilor este egal cu numărul predicatelor. Primul pas în orice analiză este, deci, să găsești toate verbele la moduri personale (și eventualele predicate fără verb exprimat).
Propozițiile dintr-o frază se leagă prin două tipuri de relații: coordonarea și subordonarea.
Coordonarea
Propozițiile coordonate sunt de același rang: niciuna nu depinde de cealaltă. Se pot lega prin conjuncții coordonatoare sau prin juxtapunere (alăturare, cu virgulă). Tipuri:
- copulativă (și, nici, iar cu sens de adăugare): Am învățat și am trecut testul.
- adversativă (dar, însă, ci, iar cu sens de opoziție): Am învățat, dar nu am terminat recapitularea.
- disjunctivă (sau, ori, fie): Rămâi acasă sau vii cu noi?
- conclusivă (deci, așadar, prin urmare): A plouat, deci meciul s-a amânat.
Subordonarea și elementele introductive
O propoziție subordonată depinde de un cuvânt din altă propoziție, numit regent. Ea îndeplinește în frază funcția pe care o parte de propoziție o are în propoziție: o subordonată poate fi „subiectul”, „atributul” sau „complementul” regentului.
Subordonatele sunt introduse prin:
- conjuncții subordonatoare: că, să, dacă, ca … să, deși, fiindcă, deoarece, încât;
- pronume și adjective relative: care, cine, ce, cât;
- adverbe relative: unde, când, cum, cât;
- locuțiuni conjuncționale: pentru că, din cauză că, cu toate că, ca să, în caz că.
Tipurile de subordonate
Fiecare subordonată primește numele funcției pe care o îndeplinește:
- subiectivă (SB) — funcția de subiect: Cine se aseamănă se adună.
- predicativă (PR) — nume predicativ: Problema este că nu am timp.
- atributivă (AT) — atribut: Cartea pe care am citit-o este veche.
- completivă directă (CD) — complement direct: Știu că vei veni.
- completivă indirectă (CI) — complement indirect: Dau cartea cui o merită.
- completivă prepozițională (CP) — complement prepozițional: Mă gândesc la ce mi-ai spus. (În unele manuale apare ca tip de completivă indirectă; urmează terminologia din manualul tău.)
- circumstanțiala de loc (CL): Am pus cheia unde o pun mereu.
- circumstanțiala de timp (CT): Când a sunat clopoțelul, elevii au ieșit.
- circumstanțiala de cauză (CZ): Am întârziat pentru că a fost aglomerat.
- circumstanțiala de scop (SC): Învăț ca să iau examenul.
- condițională (CN): Dacă înveți, vei reuși.
- concesivă (CS): Deși ploua, am ieșit.
- consecutivă (CNS): A alergat atât de repede, încât a obosit.
Prescurtările pot varia de la un manual la altul; important este să numești corect tipul subordonatei.
Metoda de analiză, pas cu pas
- Subliniază predicatele și numerotează-le.
- Delimitează propozițiile: fiecare începe, de obicei, cu un element de relație sau după un semn de punctuație.
- Găsește propoziția principală: cea care nu are element subordonator și nu depinde de alta.
- Pentru fiecare subordonată, identifică elementul introductiv și regentul.
- Pune întrebarea de la regent și stabilește tipul subordonatei.
Exemplu: Când am ajuns acasă, am văzut că fratele meu citea cartea pe care i-o dăruisem.
- Predicate: am ajuns, am văzut, citea, dăruisem → 4 propoziții.
- am văzut — propoziția principală.
- Când am ajuns acasă — circumstanțială de timp, introdusă prin adverbul relativ „când”, regent „am văzut” (când am văzut?).
- că fratele meu citea cartea — completivă directă, introdusă prin conjuncția „că”, regent „am văzut” (ce am văzut?).
- pe care i-o dăruisem — atributivă, introdusă prin pronumele relativ „care”, regent substantivul „cartea” (care carte?).
De reținut pentru BAC
- ● Câte predicate, atâtea propoziții — primul pas în analiza frazei.
- ● Coordonare — propoziții de același rang: copulativă, adversativă, disjunctivă, conclusivă.
- ● Subordonare — subordonata depinde de un regent și preia o funcție sintactică.
- ● Același element, tipuri diferite — tipul se stabilește după întrebarea de la regent, nu după cuvântul introductiv.
Capcane frecvente
- „Dacă” nu introduce doar condiționale. Dacă plouă, rămânem acasă. — condițională; Nu știu dacă vine. — completivă directă (ce nu știu?).
- „Unde” nu introduce doar circumstanțiale de loc. Casa unde locuiesc e veche. — atributivă, pentru că determină substantivul „casa”.
- „Că” și „ca”. „Că” (fără „să”) introduce de obicei completive, subiective sau predicative; „ca … să” introduce de regulă scopul sau, după unele verbe, o completivă.
- „Iar” are două valori: copulativă (adăugare) sau adversativă (opoziție). Decizi după sens.
Practic: la fiecare text de la prima vedere, alege o frază cu trei-patru predicate și analizeaz-o complet, în scris. După câteva săptămâni, vei recunoaște tipurile frecvente fără să mai pui toate întrebările.
